Ziua sănătăţii, evenimentul care a mișcat întreaga școală

2018. március 05.

Echipa Bio Powers, formată din cinci membri (Bíró Barna, Csomay Eszter, Kovács Csenge, Tóth Titusz și Vigh Viktória), reprezentând clasa a XI.E de la Liceul Teoretic Ady Endre cu specializarea  Științe ale Naturii – Intensiv Engleză, a participat la un concurs sanitar, organizat de Asociația Studenților de Medicină din Budapesta.

Primele două etape ale competiției s-au bazat pe completarea unor sarcini on-line, iar în urma rezultatelor s-a obţinut calificarea în primele 100 de echipe înscrise. Cea de-a treia etapă a presupus organizarea unei zile dedicate sănătății, miza acesteia fiind calificarea în finala organizată la Budapesta.

Membrii echipei au ales pentru Ziua sănătății ca principale teme diabetul și bolile sistemului cardiovascular pentru că au considerat foarte importantă atragerea atenției asupra acestora, atât la nivelul elevilor, profesorilor, cât şi al cadrelor nedidactice din școală. Toate acestea se datorează statisticilor alarmante privind decesele provocate de aceste boli, și desigur, dorind a accentua cunoaşterea cauzelor ce provoacă dezvoltarea acestor boli. Este foarte importantă prevenirea  bolilor printr-un mod de viață sănătos şi diagnosticarea timpurie în cazul instalării acestora.

În cadrul seriei de programe s-a realizat o scurtă prezentare legată de tematica în cauză, completarea unor fișe de întrebări, participarea la jocuri interactive și analize medicale de prevenție, dar şi promovarea alimentaţiei sănătoase.

            La eveniment au participat atât elevii unității școlare, însemnând mai mult de 700 de şcolari, cât și angajații acesteia. Astfel s-a reușit promovarea stilului de viață sănătos într-un cerc lărgit, și atragerea atenției asupra importanței prevenției bolilor. Echipa Bio Powers a salutat participanții, iar prin intermediul unui video au prezentat cei mai importanți factori de risc: alimentația neadecvată, inactivitatea fizică, caloriile în exces şi stilul de viață în permanentă grabă. În cadrul unei prezentări a urmat explicația factorilor de risc, împreună cu prezentarea principalelor boli cardiovasculare şi a tipurilor de diabet, precum şi modul de prevenire a acestora. Deoarece este foarte importantă cunoaşterea modului de a acționa rapid, de ex. în cazul unui infarct, un membru al echipei a simulat o resuscitare, explicând cele mai importante decizii pe care trebuie să le ia omul și să le realizeze într-un timp foarte scurt pentru a ajuta. În continuare, elevii au luat parte la un joc interactiv: au fost enunțate întrebări, la care, adunați în jurul tablei corespunzătoare, au putut ”răspunde” aliniindu-se lângă da sau nu.  Au urmat analizele medicale de prevenţie. Astfel, participanții au putut să se adune în jurul diferitelor standuri, unde și-au putut măsura tensiunea, glicemia, s-a calculat cantitatea de lichid necesară a fi consumată de-a lungul a 24 de ore, respectiv indicele de masă corporală. Ziua a fost colorată  nu doar de programele organizate, ci și de afișele expuse de-a lungul sălilor, unde elevii s-au putut informa legat de tema zilei.

În ideea unei alimentații sănătoase, la sfârşitul activităţii fiecare elev a primit un măr. Chiar și completarea fișelor cu întrebări a avut miza ei, deoarece dintre cei ce au răspuns corect la întrebări a fost tras la sorți câștigătorul unui tensiometru, în cadrul flash-mob-ului dedicat promovării exercițiilor fizice.

Pe parcursul zilei elevii din clasa a VII-a au participat  şi la un concurs dedicat tematicii principale.




Iskola másként


Órarend 


Ady 250


 

Egy polc, egy könyv

A könyvtáros ajánlata

"...nem is lehetünk más célra ebben az életben, mint hogy megismerjünk mindent, amennyire lehetséges: a tarka és zegzugos világot, a megbocsátandó embereket, az egymásra morgó népeket; s amikor mindent megismertünk, amennyire lehetséges, akkor visszamenjünk oda, ahol otthon lehetünk." Tamási Áron



 



 

© 2016 Ady Endre Líceum Nagyvárad