Școala de Vară a Liceului Teoretic ,,Ady Endre” Oradea

2016. július 22.

În săptămâna 18-22 iulie 2016, la Liceul Teoretic ,,Ady Endre”, au avut loc cursurile Școlii de Vară. Proiectul a avut ca principal scop valorificarea potențialului intelectual al copiilor cu privire la capa­citatea acestora de a-și perfecționa com­petențele acumulate în timpul anului școlar și de a le folosi în diverse contexte. Principalul scop a vizat nevoia de comunicare în limba română și limba engleză. Coordonatorii acestui proiect au fost doamnele profesoare ale școlii, Durne Estera, Tódor Éva și Butuc-Mayer Veronica.

Proiectul și-a propus să răspundă unei nevoi crescânde a copiilor de a participa la activități educative și în timpul vacanței de vară. De asemenea, părinții și-au exprimat dorința de a-și înscrie copiii la aceste activități ale școlii de vară, apreciind obiectivele acestui proiect: încurajarea și stimularea lecturii în limba română și engleză, stimularea inițiativei personale a elevilor, dezvoltarea ca­pa­cității de autocunoaștere, formarea și dezvoltarea spiritului de echipă, accentuarea motivației de învățare a limbii române și engleze, dez­vol­tarea nevoii de succes, sensibilizarea ele­vilor, părinților, în ce privește importanța activităților nonformale ca posibilitate de comunicare și ca mo­da­litate de cunoaștere și înțelegere multiculturală.

Bazându-ne pe entuziasmul curiozităţii caracteristic vârstei şcolarilor, luând în considerare propunerile şi aşteptările formulate de copii, am propus, prin acest proiect, activităţi care să-i ţină aproape de şcoală, să le ofere o alternativă valoroasă în petrecerea plăcută şi instructivă a vacanţei. Dincolo de toate acestea, trebuie să accentuăm esenţa proiectului – socializarea, prin adaptare la celălalt, prin respectarea regulilor de grup. Copiii învaţă să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în sine şi, mai ales, să se bucure împreună. Experienţele de grup încheagă prietenii, dărâmă barierele prejudecăţilor, dau naştere la solidarităţi şi adaptări la situaţii sociale.

În cadrul acestui proiect s-au desfășurat activități precum: concursuri literare și artistice, concursuri și competiții lingvistice în echipă și individuale, concursuri în limba română și engleză, competiții sportive: fotbal, baschet, volei, tenis de masă, ateliere de creație –limba română și limba engleză, lucru de mână, vizionare de filme educative, jocuri distractive, jocuri de rol, jocuri de cooperare şi de încredere, desfăşurate în aer liber.

Printr-un astfel de proiect, şcoala va deveni un altfel de loc pentru o altfel de învăţare în această perioadă. Va fi o nouă experienţă în viaţa de şcolar.



Iskola másként


Órarend 


Ady 250


 

Egy polc, egy könyv

A könyvtáros ajánlata

"...nem is lehetünk más célra ebben az életben, mint hogy megismerjünk mindent, amennyire lehetséges: a tarka és zegzugos világot, a megbocsátandó embereket, az egymásra morgó népeket; s amikor mindent megismertünk, amennyire lehetséges, akkor visszamenjünk oda, ahol otthon lehetünk." Tamási Áron



 



 

© 2016 Ady Endre Líceum Nagyvárad